Scrum...

Am obosit...nu mai vreau sa mai ascult aceleasi minciuni care nu duc la nimic...da esti frumoasa..desteapta..dar nu vreau o relatie serioasa..dar totusi nu inteleg de ce nu imi dai atentie..adica de ce nu vrei sa fii cu mine(boule pentru ca tu nu vrei o relatie). Iar cand ii spun o replica de genul "asa ziceti toti"..incepe..dar vaaaai cum ma poti cataloga pe mine ca fiind toti..eu nu sunt asa(imi placi dar te vreau doar cand am chef), eu sunt sincer si ..bla bla...bla..am obosit si imi e pur si simplu scarba de tot ceea ce ma inconjoara..nu zic ca nu exista si femei asa, care nu cauta altceva decat distractia de o seara...dar poate ca sunt printre putinele care inca mai cauta iubirea pura care sa te faca sa zambesti in orice moment al zilei, sa tresari cand te prinde de mana, sa plangi pentru ca nu mai poti de dorul lui...
Minciuni...nimic altceva..asa ca am obosit...da recunosc nu sunt cea mai nevinovata persoana si nici cea mai pura sau inocenta...dar macar putin respect si sinceritate...cer oare prea mult?!
Acum ceva timp am luat decizia de a nu mai permite nimanui sa intre in viata mea ca un posibil El...nu e asa grea "singuratatea" pentru ca sincer in ultima perioada nu mai am timp nici sa dorm...dar parca ai momente cand ti-ai dori sa stii ca ai pe cineva, altcineva decat vechii prieteni, colegii de trupa, prietenele, parintii, caruia sa ii vorbesti, sa ii spui ca iti trezeste sentimente frumoase, sa ii spui ca iti place sa te trezesti langa el, sa il saruti pe frunte fara sa il trezesti si sa prepari micul dejun.
Am simtit asta o singura data acum mult timp si nu am uitat pentru nici o secunda frumosul sentiment..si tocmai de aceea il vreau din nou,vreau sa curga timpul altfel...insa cum as putea face asta atata timp cat cei din jur sunt asa cum sunt...useless.
Acum 3 saptamani am terminat versurile la o piesa ce a venit in cea mai neasteptata conjunctura..
Sunt flacari ce ard inauntrul meu
Sunt lacrimi ce cad pe pieptul tau
Sunt cuvinte ce dor,
Sunt eu cea ce mor de dorul tau
Sunt in toate femeile pe care le-atingi
In toate cele ce tu iubesti
In noaptea din mare, in mare din munti
In scrumul de tigara ce mai cade pe genunchi.
Sunt ploaia ce cade la sfarsit de mai
Tot ce tu puteai sa imi dai
Cerul albastru,
Floarea de colt ce tu o cresteai.
Sunt corzi de chitara ce suna a gol
Sunt timpul ce se scurge intre noi usor,
Copilul de-o vara,
Femeia de-o seara ce-o ti de decor.

Si chiar daca-as exista in lumea ta
Ochii tai ar fugii dupa ea, si ea si ea si ea,
Si iata vine alta.

Asa am simtit atunci asa simt si acum, e pacat ca ne batem de multe ori joc de sentimentele noastre, de sentimentele altora, si doare...doare pentru ca tocmai acele sentimente ne diferentiaza de animale, de roboti, de restul..dar revin la teoria mea si imi caut ceea ce nu se mai gaseste in muzica, in arta si in frumosul ce iara multi nu il mai vad( simplitate, inocenta, mister, evolutie).

Idei in drum spre casa

Cati din voi ati avut pana acum sentimentul ca nu aveti un loc pe care sa-l numiti acasa...si nu ma refer la locul in care sunt parintii vostrii ci un loc in care sa va simtiti voi insiva, sa aveti libertarea de a face orice, ca acel loc va ofera tot ceea aveti nevoie.
Azi am avut o rabufnire de sentimente si m-am intors in locul in care momentan ma simt cel mai acasa, Bucuresti, locul unde pot merge la teatru, la inot, la masaj, la repetii in care vad constant lume.
Am o groaza teribila de locurile pustii, si cam asa e acasa la ai mei. Nu ma mai leaga nimic de locul ala in afara de mama, sora mea si multe amintirii, dar nu pot traii din amintiri, simt nevoia constanta de a face ceva, nu pot sa stau in pustietate...desi pana mai de curand ma ma simteam bine si acolo.
Poate acum gandesc asa pentru ca nu mai exista un el de care sa fiu "legata", nu mai exista un el pentru care sa ma intorc sau sa raman. Am ramas doar eu si visul meu simplu pentru care lupt.
Mai devreme eram in tren si ascultam muzica clasica, vagonul era gol asa ca linistea m-a lasat sa gandesc mai clar, sau poate ca nu.. Cand am privit pe geam m-a lovit o reflexie a chipului meu si zeci de lumini ale unui sat pe langa care trenul a trecut repede si neatent.
Cam asa se intampla si cu noi..trecem repede prin viata, dar cu ce ramanem, cu o reflexie si luminite, amintiri...
Cat de mult stii sa pretuiesti o zi din viata ta?! Cate greseli comiti zilnic, cate momente pierzi?!
Eu am pierdut multe pentru ca nu am avut suficienta ambitie, am renuntat din lasitate si din egoism ca are sa ma doara. Care este rostul vietii daca nu o traiesti fericit?!
Fericire, definitie relativa a ceea ce este un sentiment de exaltare interioara. O simti cand te uiti la cerul instalat, la un meci de fotbal in care echipa ta castiga, cand primesti cadoul dorit, cand iubesti.
Iubirea..e prea simpla si complicata in acelasi timp ca sa o pot defini..
Dar cate tipuri de iubiri exista, cum ne dam seama care este cea pe care ne-o dorim pentru toata viata?!
Am spus si eu de multe ori "pas" unui baiat din simplul motiv ca nu il vedeam ca fiind El, the one, dar daca the one nu exista, daca e o iluzie, daca devin prea pretentioasa si pierd esenta?!!
De unde va dati seama ca e Ea sau EL, ce va doriti de la cel/ cea langa care va veti trezi in fiecare dimineata?!
De ce nu ne multumim cu putin, cu ce apare, cu cel care ne place primul/ prima..de ce vrem mereu mai mult, mai bun?! Suntem imperfecti dar ne dorim perfectiunea...ce egoista sunt.
Eu am gresit.."am pus ochii pe imposibil"..l-am gasit pe cel in care il vad pe El...ma vad trezindu-ma in fiecare dimineata langa el fara sa ma plictisesc..adorandu-l dar relaitatea e destul de a naiba..degeaba e El pentru mine daca eu nu sunt Ea pentru el..facem parte din lumi diferite, religii diferite...gandiri diferite si totusi...visez la imposibil...basmele nu exista..exista printi, printese dar nu in lumea asta ci in imaginatia nostra...
Deja am deviat de la primul subiect...ce a declansat acesta ganduri...melodii ce se aud usor pe fundal..